Tuesday, March 1, 2011

Supa de somon




Primul post pe acest blog este cel de fata. Adica, prin aprilie 2009, am publicat articolul de mai jos. Doar ca nu mi-au prea placut niciodata fotografiile. Adaugand la lucrul acesta si faptul ca noua ne place supa asta tare mult  si, mai ales ca am gatit-o ieri din nou, mi-am zis sa o readuc in fata. Asa ca, am facut o poza a pranzului meu de astazi si...  Voila!

Pana acum ceva vreme, pentru a manca supa de somon era musai sa mergem la restaurant. Dar intr-o zi, pofticiosi fiind, insa prea comozi pentru deplasari, ne-am suflecat manecile, am cautat pe un site finlandez cu retete, am purces la efectuarea ei si... surpriza! , a iesit tocmai ca cea de la restaurant... Mai buna, de fapt! Si trebuie sa ne credeti pe cuvant. Oricum, cand prind picior de finlandez in bucataria noastra, o sa prepar supica sa vedem ce parere are un cunoscator; si apoi va informez.

Pana atunci, iata povestea si poz(n)ele supei noastre...
* 5-6 portii
* Timp de preparare: 60-70 min

Ingrediente :
  • 500 gr somon file
  • 2 cepe potrivite
  • 1 ceapa verde
  • 2 morcovi
  • 8 cartofi (cam 500 gr)
  • 200 ml smantana (15% grasime)
  • 2 l apa
  • 2 cuburi concentrat pentru supa (facultativ)
  • cozi de telina (la fel, daca nu aveti, nu-i bai)
  • 2 foi de dafin
  • o legatura de marar verde
  • sare, piper dupa gust
Mod de preparare:
Curatam ceapa si o tocam, apoi cartofii si morcovii si ii taiem cubulete. De asemenea tocam si tijele de telina.

Intr-o cratita de 2 litri punem apa si concentratul pentru supa la fiert.
In oala pentru supa calim scurt ceapa si morcovii in ulei de masline incins, pana ce se inmoaie usor.
Adaugam cartofii si telina.

Apoi turnam deasupra apa fierbinte. Mai punem foile de dafin, sarea si piperul (eu am folosit boabe de piper). Lasam sa fiarba la foc mic aproximativ 15-20 minute, pana ce toate legumele s-au inmuiat.In timp ce supica fierbe, pregatim somonul: il curatam de piele si il taiem fasiute. Tocam mararul…
... si admiram combinatia de culori!
Intre timp, legumele s-au fiert. Putem adauga smantana la supa. Intr-un castron amestecam bine smantana pentru a o omogeniza. Adaugam un polonic din zeama de supa si amestecam bine, dupa care turnam continutul castronului inapoi in oala cu supa.
Acum putem adauga somonul si mararul (nu uitam sa pastram cateva fire de verdeata pentru a orna supa in farfurii cand o servim).Mai adaugam sare daca e necesar. Lasam oala, tot la foc mic, cam 5 minute, pentru a se patrunde si carnea de peste.
Gata, am terminat “gateala”!Servim supa de somon cu paine neagra, garnisita cu marar. (De asemenea, puteti adauga zeama de lamaie, dupa gustul fiecaruia.)


Observatii:
* E o reteta finlandeza. In varianta ei originala, cea mai simpla de fapt, ingredientele sunt doar somon, cartofi, ceapa, smantana, dafin, marar, sare si piper. La urma urmei, e o reteta veche, scopul mancarii asteia era sa fie simpla, sa se faca repede, sa fie satioasa si, nu in ultimul rand, gustoasa. Morcovii, telina sunt adaugari aparute pe parcurs. Vorba aceea, variatiuni pe aceeasi tema…
* La fel de traditional pentru finlandezi, painea ce insoteste supica asta e cea de secara.
* Nu e batut in cuie sa folositi smantana cu grasime 15%. Dar ar fi bine ca smantana sa fie un pic mai lichida si cremoasa pentru a se omogeniza bine in supa si pentru a-i da acesteia un aspect cremos.
* Este o supa groasa, satioasa. La prima vedere nu e tocmai potrivita pentru persoanele care tin cura de slabire. Pe de alta parte, ar putea fi potrivita tocmai pentru ca te saturi cu o portie de supa si renunti usor la felul doi, poate chiar si la desert (… nu pofticiosii, e drept).


Noi v-o recomandam din toata inima: e aromata, gustoasa, e de-a dreptul delicioasa. E una dintre preferatele familiei noastre.
Pofta buna!

6 comments:

  1. Am facut si eu in seara asta supa. Este excelenta. Multumesc mult pentru reteta si pentru poze.Foarte sugestive, am stiut exact ce sa cumpar!

    ReplyDelete
  2. Nu numai combinatia de culori dar si gustul aromat al acestei supe, trebuie admirat !!!
    Cu cea mai apropiata ocazie, am sa fac aceasta bunatate.
    Multumesc de reteta, te tzuc cu drag !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Este cu adevarat foarte buna. Mi-as fi dorit sa realizez niste fotografii mai frumoase, caci acestea de mai sus o nedreptatesc :) Dar oricum, o recomand din inima, este una reteta mea preferata de supa/ciorba cu carne.
      tzuc

      Delete